Castrarea cotoiului

BoTLE3WIEAANOHr

Medicul veterinar modern este şi biolog în aceelaşi timp. Fiecare specie are o biologie aparte. Există  limite de frontieră între toate specile. Vorbim astăzi şi despre o oarecare "competiţie"  între om celelalte specii de animale. Aceasta se exprimă fie faţă de animalele salbatice şi ecosistemele acestora fie faţă de animalele domestice sau animalele de companie şi omul contemporan.

Clinicianul veterinar modern contribuie la sănătatea omului şi a animalelor. Acesta nu desfăşoară o activitate de servicii către populaţie. El serveşte numai nobila sa profesie. Pe baza acestor considerente, medicul veterinar se implică la cabinet şi în educarea deţinătorilor de animale de companie cu privire la  compatibilităţi sau incompatibilităţi ce derivă din biologia acestor specii de animale, cu privire la condiţiile de întreţinere.

Mai presus de o modă contemporană se află realitatea ştiinţifică. Sunt specii de animale de companie care nu se pretează a fi întreţinute în apartamente. Mai mult decât o privire simplistă, castrarea reprezintă pentru orice fiinţă în fapt o mutilare.

Pe o cazuistică desfăşurată pe mai mulţi ani, statistic discutând, nu am castrat decât foarte puţini cotoi. O parte dintre aceştia prezentau o patologie a testicolului care impunea castrarea. Motivaţia acestei decizii o   argumentăm   prin mai multe componente logice.

În primul rând solicitarea castrării cotoilor vine din partea deţinătorilor, care prezintă  faptul că pisoiul marchează,  împroşcă cu secreţii genito-urinare apartamentul - care devine în acest fel impropriu unui trai normal.  Acest fapt însă reafirmă ideea masculii acestei specii, cotoii - nu descoperă într-un apartament de bloc condiţii specifice mediului natural în care s-au format ca specie. Soluţia castrării unui cotoi numai pentru că "marchează"  în casă o considerăm simplistă, eronată şi nocivă  în gândirea medicală veterinară modernă românească.

La aceste specii, sterilizarea femelei, este un act major important, pe care îl recomandăm şi care reglează prezenţa numărului acestor animale în comunitatea noastră, fără implicaţii categorice în biologia femelei sterilizate. Impactul sterilizării asupra organismului unei pisici femele este evident, desigur însă cu mult mai puţin nociv decât impactul castrării asupra metabolismului general al unui mascul.

La motan, după castrare, se impun o serie de măsuri preventive ce au ca deziderat prevenirea obezităţii şi îmbolnavirii aparatului renal. (Rinichi, uretere, vezică urinară, uretră). Discutăm despre o hrană strict destinată cotoilor castraţi – "Urinary- UR",  " Renal Function -RF" şi "Obesity management - OM". Vorbim de administrarea continuă a unor medicamente care monitorizează pH-ul urinar. Discutăm de controale de două ori pe an, ce impun un examen echografic şi neaparat o analiză de urină. Să nu uităm examenele de sânge cel puţin la 2 ani, dacă situaţia o impune. Cu toate aceste măsuri de prevedere,  riscul dezvoltării unei afecţiuni urinare majore, nu este în totalitate exclus. (În Europa nu se practică hemodializa în insuficienţa renală acută la animale.)

În alt palier de discuţii,  cotoii castraţi la care nu se aplică cu stricteţe aceste măsuri de prevedere, riscă apariţia unei patologii complexe urinare, adesea observată târziu de către proprietar şi catalogată de către medicul veterinar cu un prognostic grav, chiar de la debutul simptomatologiei. Chiar dacă un caz se prezintă într-un stadiu incipient, chiar dacă se administrează cea mai indicată terapie, odată declanşată această simptomatologie, sunt şanse mari ca ea să revină şi să  nu poată fi monitorizată corespunzător în timp, indiferent de terapia aplicată.

Este bine de aceea ca responsabilitatea în cazul unor astfel de afecţiuni să fie cea a medicului care a indicat şi a realizat castrarea cotoiului. Acesta are obligaţia să avertizeze deţinătorul motanului despre toate aceste riscuri, despre obligativitatea regimului alimentar specific şi a controalelor care sunt necesare toată viaţa, cu frecvente trimestriale. (În acest sens noi am decis să  nu preluăm la cabinet motani castraţi în alte unităţi medical veterinare, în schimb monitorizăm reproducerea acestei specii prin sterilizarea femelelor, atât în rezidenţele la curte cât şi în apartamentele la bloc).

Apariţia simpotomatologiei urinare sau renale la un motan castrat, care este întreţinut într-un apartament, care nu a primit îngrijirea impusă de castrare este dovada cea mai elocventa a riscurilor castrării cotoilor. Un deţinător al unui cotoi castrat care argumentează faptul că nu a ştiu  că trebuie să acorde o îngrijire specială acestui animal, se află într-o pozitie de culpă. În fapt a castra un cotoi şi a nu îi administra  îngrijirea medicală necesară pentru restul vieţii este un act de cruzime involuntar. În condiţiile în care pe toate canalele de TV, în fiecare zi, spoturile publicitare prezintă hrană pentru pisici sterilizate, este nefiresc să spui că nu ai ştiut şi în nici un caz astfel de cazuri nu cad în sarcina medicilor veterinari care cunosc aceste probleme şi care îşi educă deţinătorii acestor animale,  pentru a preveni astfel de situaţii. Cazul se adresează imediat medicului care a realizat intervenţia  chirurgicală şi care poartă toată raspunderea, inclusiv medicală - inclusiv aceea de a monitoriza permanent cazul operat. Aşa este este etic.

În condiţiile sistemului clinic medical veterinar de liberă practică a statelor avansate, orice medic veterinar poate să direcţioneze cazul către medicul veterinar care a realizat castrarea. Deţinătorul nu trebuie să se considere  respins. Medicul veterinar clinician îşi exprimă   argumentele cu acurateţe dar şi cu indignare. A castra un cotoi şi a nu-i administra  toată viaţa îngrijirile necesare, este un act de cruzime, indiferent de alte argumente. Nu este un refuz de caz . Este bine să fie preluat cazul de către medicul ce a realizat intervenţia chirurgicală.

Deţinătorii animalului de companie trebuie să manifeste decenţă si o atitudine civilizată în raport cu medicul veterinar. Ofensa adusă unui clinician veterinar care îşi manifestă opiniile legate de un caz ce ţine de patologia renală, este o atitudine nedemnă din partea deţinătorului unui animal de companie. În condiţiile în care la nivel mondial în medicina veterinară avansată nu se practică nici hemodializa şi nici transplantul renal, în condiţiile în care metabolismul motanilor castraţi produce distrucţii tisulare grave asupra căilor de excreţie renală, medicul veterinar poate să-şi exprime dorinţa ca un astfel de caz să fie totuşi preluat de medicul care a realizat castrarea şi să fie asumat integral ca responsabilitate de proprietarul motanului, atâta timp cât politica de prevenţie a acestor afecţiuni renale este o preocupare la cabinetul medicului, în condiţiile în care bolile renale la pisici au crescut la nivel mondial de 9 ori din 1980 până în 2000 şi datorită castrării cotoilor.

În aceste condiţii este evident faptul că medicul veterinar nu trebuie să-şi asume responsabilitatea publicului şi nici a colegilor, care nu îi solicită ajutorul. Cu toţii cunoştem faptul că în medicina omului, în anumite boli ale apartului excretor,  fără hemodializă sau un transplant renal, cazul este pierdut. Din acest motiv, în medicina veterinară modernă, integrativă, prevenţia dă mult mai multe rezultate la pisici decât terapia, care nu este întotdeauna încununată de succes. Medicina preventivă salvează sute de cazuri anual. Medicul stabileşte un echilibru şi este apreciat de către majoritatea deţinătorilor de pisici. A nu se implica într-un caz care nu a fost monitorizat în noţiuni de medicină preventivă, este un act firesc care trebuie acceptat  de către proprietarul motanului castrat. Acesta este direcţionat spre alte cabinete-clinici care monitorizează în urgenţă astfel de cazuri. Fiecare cabinet deţine o politică de abordare a cazuisticii care este caracterizată prin accesibilitate la manoperele medicale şi descrisă printr-o puternică latura  de prevenţie. Considerăm mai importantă susţinerea publicului în a deţine o felină sănătoasă, decât implicarea deţinătorilor de animale de companie în terapii pentru afectiuni ce puteau fi foarte simplu evitate.

Discutând în continuare despre biologia acestor specii, este evident faptul ca ele nu deranjează societatea umană precum câinii. Pisicile sunt singurele feline urbane şi ne încântă cu prezenţa lor. Este evident faptul că recomandăm întreţinerea cotoilor  în rezidenţele dotate cu o curte. Aceste animale aparte, adoră să fie singure, să plece în plimbările lor zilnice, atât de specifice lor. Se întorc în casele noastre şi realizează într-o formă aproape impecabilă  apropierea de om, de care au nevoie. Pisica ne este indispensabilă ca animal de companie şi o considerăm mereu o fiinţă specială.

Cu toate acestea, oricât de mult le iubim, nu avem dreptul să fim cruzi, să realizăm fără chiar să ne dăm seama, o mutilare a acestor fiinţe, condamnându-le la un trai impus prin castrare şi limitarea spaţiului de mişcare natural.

Noi nu recomandăm întreţinerea cotoiului în apartamente, daca acest lucru impune castrarea lui. Sunt deja o mulţime de pisici în oraşele noastre şi este bine ca ele să trăiască libere. Putem prin excepţie să întreţinem o pisică - femela, sterilizată în apartament, fără probleme, mai ales dacă s-a născut tot într-un apartament. (Cu toate ca nu suntem de acord, ca biologi cu fătările în apartament, realizate din împerecheri făcute tot în apartamente.) Pisica trebuie să se reproducă singură în libertate şi acest lucru este posibil pe deplin în codiţiile urbanistice din ţara noastră.

Expansiunea civilizaţiilor urbane din ultimii ani, a restrâns arealul ecosistemic al animalelor sălbatice, a limitat mişcarea acestora şi a micşorat numărul de indivizi, până la limita extincţiei speciei. La ora actuală dispar o sumedenie de specii de insecte si animale, se distrug ecosisteme naturale vaste, datorită activităţilor economice ale omului modern.

În aceste condiţii şi animalele de companie suferă, datorita egoismului omului de a le deţine cu orice preţ,  în orice condiţii. În susţinerea acestui fenomen, vin şi medici veterinari dornici de profit dar şi petshop-urile care oferă deţinătorilor toate cele necesare acestui mod de viaţă artificial, prea puţin  benefic acestor excepţionale fiinte care sunt pisicile. Răul se produce argumentat de buna credinţă, de dragostea pentru acest animal, care de fapt este un egoism amestecat cu neştiinţă. Nu poţi ca deţinător al unui cotoi, să nu cunoşti elementele de esenţă  despre această specie, în condiţiile accesului la informaţie,  fără precedent  astăzi. A cere apoi medicului veterinar să rezolve ceea ce ţine în fapt de o deraiere generală a felului în care este abordată biologia acestei specii astăzi - este prea mult. În fapt, astfel de oameni sunt detestaţi de către societăţile de protecţie a animalelor şi de către medicii veterinari care sunt în aceelaşi timp şi biologi.

De aceea sunt cabinete veterinare unde publicul este educat de catre medicul veterinar şi informat cu acurateţe despre realitatea biologică a animalelor, mai presus de cutumele contemporane ce ţin de un modernism care de multe ori dă o direcţie greşită societăţii sub aspectul deţinerii unui animal de companie. Uneori nici aceste rânduri enunţae în pagina de internet a cabinetului nu sunt parcurse de către proprietarii cotoilor. Fie din superficialitate sau poate din indiferenţă.

În acest cabinet medical veterinar monitorizăm sănătatea acestor minunate feline, sub aspectul menţinerii unui indice demografic urban corespunzător, prin sterilizarea femelelor. Realizăm o intervenţie elaborată, de mare chirugie (ovar, ligamente uterine şi ovariene, corpuri uterine, cervix) care nu implică consecinte negative ulterioare pentru viaţa femelei sterilzate. Avem astfel în îngrijire cotoi necastraţi, care nu dezvoltă patologia urinară specifică celor castraţi, incidenţa acestor boli fiind zero la cotoi comprativ cu incidenţa care cuprindea aproimativ 38% dintre motanii castraţi.

Recomandăm celor care deţin un motan castrat să se adreseze în continuare medicului care a realizat intervenţia chirurgicală sau altor cabinete sau clinici care primesc în urgenţă astfel de cazuri.

Politica Hermann Vet este una medicală dar şi una socială. Publicul deţinător de animale de companie este consiliat permanent pentru a alege cea mai potrivită metoda de îngrijire pentru animalul preferat. Prin elemente care ţin de medicina preventivă, medicul veterinar modern, reuşeşte să evite complicaţii care consumă timp şi care generează continuu o patologie ce poate fi foarte uşor evitată!

animale_1370952307

Copyright © 2005-2013 Hermann Vet (www.hermannvet.ro)