În ţara noastră etica medical veterinară este o noţiune reală, concretă – aplicată de fiecare medic veterinar de liberă practică. Opinia noastră în acest sens este că „nici un lucru nu poate fi atât de bun încât să nu poata fi înlocuit sau perfecţionat„. Acesta este şi dezideratul „Hermann Vet” – perfecţionare continuă – sub toate aspectele profesionale.
Exista desigur câteva principii directoare, care au rostul de a soluţiona dilemele profesiei noastre faţă de aceste aspecte. Este extrem de dificil să fie reglementate chestiunile morale. Credem că respectul faţă de o anume „valoare intrinsecă” a animalului este mai mare decât cel de „valoare utilitară„. Întotdeauna am acţionat ghidaţi de aceste argumente. Încă din perioada studenţiei ne-am pus aceste probleme – iar astazi, după mulţi ani de practică medical veterinară, considerăm că aceste aspecte au reprezentări reale în viaţa medicală veterinară clinică de zi cu zi.
Din nefericire unele aspecte legislative pierd multe detalii legate de protecţia animalelor, efectele în timp putând aduce multă suferinţă animalelor aflate în jurul nostru.
La ora actuală în țările UE – din care acum facem şi noi parte – se discută deja măsuri şi norme cu privire la eliminarea unor excepţii juridice cu privire la experienţele pe animale, stabilindu-se deja unele limite faţă de acţiuni ce cauzează durere şi suferinţă animalelor pe termen lung. Aceasta limită cerută laboratoarelor ce fac experiente pe animale este de fapt o dovadă vie de aplicare în detaliu a unei reale norme de etică medical veterinară. Exista multe exemple de metode alternative de succes.
Prin contrast, societatea noastră nu reuşeşte să rezolve problema căţeilor ce traiesc liberi în oraşele noastre, aceştia fiind supusi mereu riscurilor ce provin din lipsa vaccinarii, agresivitatea umană, accidentele posibile la tot pasul şi multe altele. Un stimulent financiar din partea statului către o organizaţie neguvernamentală ar fi necesar pentru schimbarea legislaţiei cu privire la animalele străzii în Romania.
Munca noastră ca medici veterinari de liberă practică urmareşte exclusiv bunăstarea şi protecţia animalelor. Mesajul din această pagină trebuie să reprezinte un ghid pentru viitor, deoarece acum prea puţine organisme oficiale susţin medicul veterinar în nobila sa activitate. Pentru medicul veterinar, acestă atitudine este astăzi doar un soi de angajament auto-obligatoriu.
În acţiunea sa derulată în vederea bunăstării şi protecţiei animalelor, medicul veterinar este ghidat de principiul ce definește respectul pentru viaţă, conştient de faptul ca animalul are o demnitate care trebuie respectată. Prin urmare, grija pentru un animal nu poate fi determinată de valoarea sa economică. În cabinet nu contează rasa din care face parte animalul care este prezentat. Respectul pentru viaţa pacientului nu ne poate aduce în situaţia unei derivări într-o conjunctură de interese între obligaţii morale şi presiuni materiale. O singură excepţie o enunţăm: noi nu ne ocupăm de rasele agresive! Este o decizie de natură umanistă. Nu ne ocupăm cu rasele create de om pentru a genera agresivitate.
Ca principiu moral, sugerăm să nu fie considerate interesele fiintei umane mai presus decât interesele animalelor. Întotdeauna ne întrebăm înainte de orice intervenţie medicală dacă este justificată din punct de vedere moral. Chiar şi atunci când actul medical devine deosebit de complex, medicul veterinar trebuie să fie ghidat de principiul: ” In dubio pro animale”.
Datorită cunoştiinţelor profesionale, ca medici veterinari pentru animale de companie, ne aflam întotdeauna într-o relaţie de confidenţialitate cu proprietarii animalelor ce sunt prezentate în cabinet. Oferim consultanţă în vederea îngrijirii acestor fiinte deosebite – animalele de companie – astfel servind nobila profesie şi nu ideea de client.
Informăm deţinătorul animalului de companie cu privire la nevoile biologice specifice animalelor, problemele lor de comportament precum si asupra modului de îngrijire particular fiecarei specii sau rase. Dacă avem oportunitatea, putem consilia publicul în vederea alegerii unui viitor animale de companie – în funcţie de condiţiile pe care i le poate asigura. Proprietarii sunt obligaţi să ofere animalelor de companie condiţii caracteristice biologiei speciei din care fac parte. Nu putem întreţine un ciobanesc mioritic într-un apartament de bloc! În plus trebuie să recunoaştem abuzul în reproducere şi comercializare şi să nu fim de acord cu aceste practici.
Este discutabil dacă omul are dreptul de a păstra animale în gradini zoologice, colivii, circuri sau a le expune pentru divertisment. Noi vom milita întotdeauna pentru ca aceşti proprietari să menţină animalele în cele mai bune condiţii – particulare speciei sau rasei cărora le aparţin. Refuzăm categoric colaborarea cu crescatori de animale de companie care au ca scop realizarea unui profit excesiv din această îndeletnicire.
Demnitatea – ca valoare morală umană – îl angajează pe om să respecte demnitatea animalelor. Ridiculizarea unui animal, expunera lui publică în scop de divertisment, utilizarea pentru muncă fară să fie îngrijit corespunzator – repezintă dovezi ale nerespectării demnităţii unui animal. Păsarile exotice, reptilele nu le considerăm animale de companie – cu toate că astăzi fenomenului întreţinerii lor în apartamente este frecvent, din fericire cu un trend în scădere.
Sugerăm să fie aprofundat – în materie de bunastare sau suferinţă – principiul egalităţii între om şi animal – atunci cand vorbim de caracteristici asemăntoare si bineânţeles relevăm diferentele – atunci când caracteristicile sunt diferite. Când vorbim de o intervenţie chirurgicală este evident că atât omul cât şi animalul reacţionează prin durere şi șoc dacă nu se utilizează anestezia. Pe de alta part,e unele animale trăiesc în natură, în păduri sau alte areale diferite de locurile în care s-a dezvoltat civilizaţia umană. Trebuie să urmărim ca expansiunea civilizaţiei umane să nu afecteze arealele acestor animale! Voi faceţi în acest moment ceva în acest sens? Vă rugăm să răspundeţi sincer!
Cu privire la euthanasie – în conformitate cu codul etic al profesiei noastre – considerăm ca suprimarea suferinţei unui animal aflat într-o stare avansată de boală, diagnosticat cu o formă incurabilă de boală, poate fi considerată un gest de etică medical veterinară. În principiu nu suntem de acord cu proprietarii care în astfel de situaţii decid – din diferite motive, mai mult sau mai putin justificate – să lase animalul să moară în urma unei suferinţe îndelungate cauzate de prezenţa unei boli incurabile. Decizia în acest sens ne aparţine numai nouă, ca specialişti. În nici un caz proprietarul nu poate cere efectuarea euthanasiei din alte motive decat cele de natură strict medicală. Nu proprietarul evaluează sansele de viaţă, prognosticul într-o afectiune incurabilă – ci numai medicul veterinar clinican este în masură să stabilească ce este mai bine pentru animalul prezentat ca pacient incurabil la cabinet .
Încheiem această prezentare cu două exemple care se petrec sub ochii noștri și care descriu elementele nerespectării drepturilor animalelor. Deținerea unui singur câine este o formă de cinism, câinele dorindu-și extrem de mult un partener de viață, de joacă, un suport canin, ca specie socială foarte pregnantă. Castrarea excesivă a cotoilor va duce la diminuarea fondului biologic al acestor feline, fapt care se observă ușor de la an la an la pisica europeană. Aceste feline se pot reproduce corespunzător numai în stare de liberate, în cartierele alcătuite din case și curți. Omul contemporan trebuie să înțeleagă biologia felinelor, iar medicii veterinari trebuie să gândească în primul rând ca biologi.
[Copyright HV]
Savantul Louis Pasteur în laboratorul său – anul 1855
„Medicul uman salvează omul, medicul veterinar – omenirea !”