Hermann Vet Sibiu – aniversare 10 ani! [2005-2015]
150 de ani de medicină veterinară în România
În anul 1888 savantul Francez Louis Pasteur afirma: „Medicul uman salvează omul, medicul veterinar omenirea„. În noul Regat al României anului 1869, Generalul Medic Carol Davila organizează învăţământul medical superior – uman, veterinar şi farmaceutic. Mai târziu, în anul 1921 Facultatea de Medicină Veterinară – făcea parte din Universitatea Bucureşti şi era unica facultate cu acest profil din ţară. Profesorul Ion Cantacuzino spunea: „Nu poate fi vorba pentru un spirit pătruns de educaţia biologică, să considere studiul medicinei veterinare ca stând mai prejos decât acela al medicinei umane! Cât n-a beneficiat aceasta din urmă de descoperirile marilor microbiologi, parazitologi şi igienişti care au ilustrat medicina veterinară mondială! Este o simplă anomalie, rest al unor prejudecăţi care nu se mai potrivesc cu timpurile de astăzi, de a lăsa Şcoala de Medicină Veterinară în inferioritate faţă de Facultatea de Medicină”. Tot în 1921 se înfiinţează „Institutul de seruri şi vaccinuri Dr. I. Cantacuzino”. Odată cu instalarea regimului comunist de factură sovietică, parcursul elitist al profesiei noastre este frânt, fenomen accentuat de înfăptuirea reformei învăţământului din 1948 – prin care Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti este plasată într-un institut agronomic nou înfiinţat. În aceelaşi an se desfiinţează Colegiul Medicilor Veterinari, gest perceput cu mare suferinţă de întreg corpul medicilor veterinari din acea vreme. Este confiscat Palatul Medicilor Veterinari – edificiu în stil art deco – opera arhitectului Constantin Iotzu care se află situat pe bulevardul Elisabeta în apropierea parcului Cişmigiu. Palatul a fost construit în perioada 1929-1932 din contribuţia tuturor medicilor veterinari români – prin Asociaţia Medicilor Veterinari. La palat se desfăşurau manifestări ştiinţifice, se ţineau cursuri şi exista un bogat centru documentar. Clădirea nu este nici astăzi retrocedată proprietarului de drept şi este locuită de … Ministerul de Justiţie. Trecerea profesiei noastre prin comunism a fost dificilă. După 1990 începe procesul de revenire la normalitate şi se caută identitatea profesională construită înainte de 1947 – fenomen care este şi astăzi în desfăşurare. Cu toate dificultăţile specifice tranziţiei, profesia noastră a înregistrat după 1990 evoluţii spectaculoase. Drumul medicilor veterinari către un loc meritat în rândul profesiilor liberale superioare este cert, mulţi colegi demonstrând prin valoarea lor profesională şi umană, faptul că merită aprecierea de intelectuali în profesie. Corpul medicilor veterinari clinicieni de liberă practică s-a dezvoltat formidabil în aceşti ani, dotările cabinetelor şi clinicilor veterinare fiind comparabile cu cele existente în statele avansate. Clinici precum: neurologia, oftalmologia, toxicologia sau endocrinologia – evoluează atât în mediul universitar cât şi în libera practică. În clinica de chirurgie, medicul veterinar poate trece zilnic de la o cazuistică ce ţine de specializarea obstetrică, la o cazuistică ce ţine de diferite alte specializări: ortopedie chirurgicală, neurologie chirurgicală, oftalmologie chirurgicală, oncologie chirurgicală, etc. Acelaşi medic este apoi internist sau medic de laborator. Exemplele sunt multiple! Cum este posibil acest lucru? (Se întreabă adesea medici clinicieni umani care vizitează o clinică veterinară). Cu un imens efort care demonstrează încă odată faptul că medicina veterinară este o profesiune care aparţine celor capabili de performanţă intelectuală maximă, rezistenţă fizică şi psihică impecabilă, a celor care dovedesc morală şi devotament, vocaţie, modestie şi simplitate dar şi multă sârguinţă. Şi societatea civilă începe în mod evident să observe faptul că medicina este una singură, doar pacientul fiind diferit – uman sau non uman – context în care la nivel de profesionişti nu se mai fac ierarhizări între medicul uman şi cel veterinar – fiecare având misiuni complexe – comparabile, dar plasate pe paliere foarte mult diferenţiate sub aspectul responsabilităţilor. Exemplară dovadă de apropiere între medici veterinari şi umani dar şi biologi şi ingineri chimişti – o reprezintă echipele comune de cercetare în domenii diverse: zoonoze, imunologie, chirurgie, anesteziologie, oftalmologie, oncologie, genetică şi multe altele. Astăzi în România, organismul fundamental al medicinei veterinare este Colegiul Medicilor Veterinari, departament solemn al profesiei noastre. Precum în toate statele central europene avansate – diferenţa de dezvoltare între metropolă şi oraşele mai mici, atât în medicina omului cât şi în cea a animalelor tinde să fie aplanată. La Sibiu, în medicina veterinară clinică puterea de diagnostic a crescut mult în ultimii ani, fapt îmbucurător care ne face să privim cu speranţă în viitor.
dr. Cristian Valentin Iosif, Sibiu – august 2015.
C A R O L D A V I L A
Carlo Antonio Francesco d’Avila
Născut în 1828 în Parma, Italia – d. în 24 august 1884 în Bucureşti